Cand vine vorba despre team building-uri, acestea sunt de mai multe feluri. Exista team building-uri organizate cu mult timp inainte, bine gandite de profesionistii in domeniu, dar exista si team building-uri spontane, atunci cand va hotarati voi cu totii, intr-o vineri in pauza de pranz, de exemplu, sa faceti ceva fain in week-end, ceva numai pentru echipa voastra.
Aici intra in scena seara de film. Si nu, nu este vorba despre o iesire la cinematograf, cand stati cu totii pe intuneric si mancati popcorn, fara sa puteti vorbi prea mult intre voi. Este vorba despre o intalnire intr-un loc – de regula, casa cuiva – cu mancare buna si discutii ce pleaca de la filmul ales.
Detaliile care fac diferenta
De cele mai multe ori, este suficient doar sa va adunati la cineva acasa, sa alegeti un film bun, sa comandati o pizza si cateva beri si e gata seara de film.
Totusi, daca vrei sa faci ceva mai deosebit pentru echipa ta, daca vrei sa le arati ca fac parte dintr-un grup de oameni importanti, atunci iti sugeram cateva detalii pe care sa le iei in calcul: cutii din carton pentru popcorn care sa le imite pe cele de la cinema (poti merge mai departe si le poti personaliza cu numele fiecaruia dintre colegi), denumiri precum “regizor”, “actor principal”, “scenarist” lipite pe fiecare dintre scaune, bauturi colorate, un perete mare si un videoproiector.
Filmul care deschide discutiile
Filmul pe care il alegeti este foarte important. Mai intai, este bine sa te gandesti la scopul filmului: sa va faca sa radeti, sa va tina in priza, sa va faca sa va puneti intrebari, sa va faca sa dezbateti un anumit subiect. In functie de scop, vei alege o comedie, un thriller, un film psihologic etc.
Totusi, orice ai alege, asigura-te ca este agreat de toti membrii echipei tale.
Bauturile care inlesnesc conversatiile
Bauturile sunt foarte importante. Fiind vorba despre o intalnire informala in afara orelor de program si mai ales pentru ca ne referim la persoane peste 18 ani, sigur ca nu trebuie sa lipseasca bauturile alcoolice. Sfatul nostru este sa alegi bauturi simple (bere, vin), dar sa ai si cateva mai colorate, cum ziceam si mai sus: cocktailuri pe care ai putea sa le numesti dupa personajele din film, de exemplu.
Mancarurile care apropie oamenii
In materie de mancaruri, suntem experti. Este vorba despre o intalnire intre prieteni, deci nu e loc de lucruri sofisticate. Alege finger food usor de “manevrat”, dar satios, in acelasi timp. Mancarurile alese ar trebui sa fie diverse (in functie de numarul de persoane), cat mai apetisante si pe gustul tuturor. Desigur, nu trebuie sa lipseasca si ceva dulce.
Dupa ce ai luat in calcul aceste aspecte, nu-ti mai ramane decat sa stingi lumina si sa dai drumul la film. Vizionare placuta!