Pentru ca suntem in luna in care ne amintim cel mai mult de copilarie si chiar ne si bucuram ca un copil, de fiecare data cand primim un cadou, ascultam un colind sau vedem un brad impodobit, astazi iti propunem sa te luam de mana si sa te ducem inapoi in copilaria ta, iar apoi sa-ti oferim amintirea unui dulce pe care toti copiii il iubesc: vata de zahar.
Si nu intamplator ne-am ales acest deliciu sa vorbim despre el, caci in luna decembrie, oamenii din Statele Unite chiar o sarbatoresc si i-au dedicat si o zi nationala: ziua de 7 decembrie.
Prima vata de zahar din lume a fost devorata in secolul al 18-lea
In anul 1769, o publicatie gastronomica engleza publica reteta vatei de zahar. Pe atunci, deliciosul desert arata mai mult ca o panza de paianjen si era destul de scump, asa ca numai oamenii din patura mijlocie a societatii si-l puteau permite.
Abia in 1897 a fost inventata masina de facut vata de zahar si astfel si-a schimbat si ea aspectul, de la o panza de paianjen la ceea ce stim astazi ca este ea. La inceput, nu s-a gandit nimeni sa foloseasca un bat, asa ca cei care o consumau de murdareau destul de tare pe maini si pe fata, insa asta nu-i impiedica sa se bucure de gustul sau.
Vata de zahar, populara din 1904
In anul 1904, cu ocazia Expozitiei Universale de la St. Louis, un vanzator a fost suficient de inspirat, incat sa o produca si sa o vanda la fata locului si asa a reusit sa comercializeze aproape 69 000 de bucati.
Dupa acest moment, fenomenul “vata de zahar” a luat amploare, iar astazi o gasesti peste tot in lume, mai ales la targuri si carnavaluri, spre incantarea celor mici, dar si a celor mari.
Ce nu stiai despre vata de zahar:
- Este produsa dintr-o singura lingura de zahar si cantareste cam 30 de grame. Este atat de mare pentru ca este alcatuita, in mare parte, din aer;
- Tocmai pentru ca nu foloseste atat de mult zahar, este mai slaba in calorii decat o cutie de suc si mai are si avantajul ca nu contine grasimi, spre deosebire de alte dulciuri;
- In Asia, Japonia si China, oamenii au luat foarte in serios acest mic desert si l-au ridicat la rang de arta. In zilele noastre, exista cursuri pentru cei care doresc sa devina maestri ai vatei de zahar;
- Firele de vata de zahar sunt mai subtiri decat firele de par.
Daca v-am facut pofta, va invitam la o plimbare in oras, impreuna cu familia. Suntem siguri ca o sa gasiti si un loc de unde sa luati acest desert colorat!